Concilierea internațională se referă la un mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților.
Principiul soluționării pașnice a diferendelor internaționale și mijloacele concretede rezolvare sunt rezultatul unei îndelungate evoluții istorice a relațiilor dintre state si a dezvoltării si perfecționării instituțiilor si normelor de drept internațional.În practica Internaționala se cunosc cazuri de recurgere la diverse mijloace de rezolvare pașnică aconflictelor încă din antichitate.
În evul mediu statele utilizau frecvent medierea, arbitrajul și concilierea.
Reglementarea pe cale pasnică a diferendelor internționale este strâns legată de preocupările vizând excluderea războiului din viața societații, de interzicerea folosirii forței și a amenințării cu forța in relațiile internaționale, precum si a combateriivterorismului internațional, acesta din urmă a devenit un real pericol impotriva umanitații.În prezent, mai mult ca oricând, necesitatea reglementării pașnice a diferendelor dintre state este învederată de o multitudine de factori si procese care acționează în relațiile internaționale conducând la încordarea deosebit de gravă a acestora.
Relațiile contemporane sunt dominate de mari probleme , fara a exista inca soluții alternative. Cea mai gravă dintre ele este violența, deși a fost reglementată după cel de-al doilea război mondial, nu a disparut, ci a căpătat noi forme de manifestare, unele foarte grave, precum conflictele interne destructurate sau terorismul internațional.Pacea si războiul rămân și astăzi probleme esențiale ale societății internaționale și reglementarea juridică nu este suficientă pentru a consacra realmente pacea ca unica stare de normalitate, pentru ca relațiile internaționale pot fi incă reglementate si prin putere. Competiția pentru putere, înțeleasă ca o competiție de interese ale partenerilor la vița internațională, mai ales a statelor, duce inevitabil la stări contradictorii, la dezacorduri între aceștia.Denumite generic - diferende internaționale - aceste contradicții de au dus deseori la conflicte violente cu urmări dintre cele mai grave asupra echilibrului internațional și așa destul de fragil.
Într-o accepțiune, diferendul înseamnă o neînțelegere, un dezacord sau litigiu intre două sau mai multe state cu privire la un drept, preteție ori interes.
Primele încercari de ilegalizare a războiului au fost în perioada interbelică, într-o formă incipientă, prin mijloace pașnice de rezolvare a diferendelor dintre state.
Concilierea, un mijloc politico-diplomatic de soluționare pașnică a diferendelor internaționale, a apărut mult mai târziu în pratica convențională, deși unele elemente proprii concilierii se întîlnesc și la mediere și anchetă, fiind o combinare între acestea.Investigarea cauzelor disputei ca trasatură proprie a concilierii, se realizează de cătreun organ independent, și nu de către un terț care acționează ca un mediator. Între organul independent și părțile din diferend există o strânsă legatură, deoarece primul formulează propuneri ,iar părțile se pronunță asupra lor.
Convenția de la Haga din 1907 nu consacră instituția concilierii, ci aceasta a fost introdusă în raporturile dintre state, prin tratate bilaterale, si anume tratatele Bryan încheiate in anii 1913 si 1914. Elementul nou în aceste tratate îl reprezintă faptul că statele aflate în conflict, alegeau persoane particulare de comun acord, acestea neavând autoritate politică proprie.Erau desemnate circa 30 de tratate de conciliere internațională, din inițiativă SUA, prin care părțile se angajau sa-și supună litigiile unei comisii - Bryan Palce Comision - înainte de a recurge la război. Acest tratat nu a fost ratificat.Un prim "Tratat de conciliere" și care instituie procedura concilierii în trăsăturile ei caracteristice, este Tratatul încheiat între Suedia si Chile in 1920.
Documente internaționale care au făcut concilierea internațională un mijloc important al practicii statelor si organizațiilor internaționale în soluționarea pașnică a conflictelor internaționale au fost semnate in anii 1922 – Rezoluția Adunării Societății Națiunilor privind procedura concilierii, 1929 - Actul general de conciliere, arbitraj și reglementare judiciară, adoptat de Mica Înțelegere, 1938 Actul general privind reglementarea judiciară a diferendelor internaționale, 1957 – Convenția europeană pentru reglementarea pasnică a diferendelor, 1966 - Pactul internațional privind drepturile civile si politice ,1969 – Convenția asupra dreptului tratatelor, 1992 – Convenția CSCE privind concilierea și arbitrajul etc.